PPE DE Partidul Democrat Liberal Arad

Intervenții cu durata de un minut (Articolul 150 din Regulamentul de procedură al PE)

Luni, 14 ianuarie 2013 - Strasbourg

Iosif Matula (PPE ). - Aderarea la spațiul Schengen reprezintă esența construcției europene, prin libertatea de mișcare a persoanelor și, implicit, a mărfurilor. În iunie 2011, Parlamentul European dădea undă verde aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen, în urma vizitelor efectuate pe teren și a evaluărilor tehnice. Raportorul desemnat de Parlament, dar și grupul de experți concluzionau atunci că România îndeplinește toate criteriile pentru Schengen, prevederi asumate prin Tratatul de aderare încă din anul 2005.

Astăzi, la un an și jumătate de la respectivul eveniment, România și Bulgaria nu sunt încă membre cu drepturi depline ale spațiului Schengen. Guvernul socialist-liberal de la București pare să fi trecut în plan secund demersurile pentru aderare, în condițiile în care singura țară care avea obiecții era Olanda, condusă astăzi tot de o coaliție a socialiștilor și liberalilor.

Îmi exprim speranța că guvernul român va rezolva problemele de credibilitate externă, care împiedică astăzi inclusiv aderarea Bulgariei la Schengen, după cum afirma, nu demult, un înalt oficial european.