PPE DE Partidul Democrat Liberal Arad

Matula, reales vicecoordonator

 

Europarlamentarul Iosif Matula și-a prezentat raportul de activitate. Săptămâna trecută, arădeanul a fost reconfirmat vicecoordonator al membrilor Partidului Popular European în cadrul Comisiei pentru dezvoltare regională a Parlamentului European, alcătuită din 50 de membri cu drepturi depline și 49 de supleanți.

Luni, în cadrul unei conferințe de presă, europarlamentarul și-a prezentat raportul de activitate în perioada septembrie- decembrie 2011. Ca raportor al grupului politic PPE, Matula a prezentat cinci rapoarte și a avut 35 de intervenții în plen, pe teme de larg interes european dar și, particular, pentru România, adresând și cinci întrebări Comisiei Europene. A participat în delegații permanente pentru relațiile cu diferite țări, dar a arganizat și o serie de întâlniri, activități și manifestări în țară, multe dintre ele fiind dedicate promovării imaginii și intereselor economice ale Județului Arad. Ca de obicei, Iosif Matula nu s-a abătut de la principiul prezenței de 100% la votul în plen.

Soluția- dialogul

În privința situației din țară, Matula a declarat că „ apreciază modul în care, sub coordonarea ministrului Administrației și Internelor, Traian Igaș, reprezentanții statului român îndreptățiți să garanteze siguranța cetățenilor au acționat pentru ca oamenii să poată manifesta liber”.

Totodată, însă, spune că își exprimă „dezacordul față de actele de violență comise în timpul protestelor, apreciind că numai dialogul este calea pentru găsirea unor soluții pentru detensionarea situației din această perioadă”și dezaprobă „încercarea Opoziției de a politiza un protest civic, de a induce în eroare instituțiile europene cu privire la manifestații”.

„Într-o democrație, problemele sociale își găsesc rezolvarea în cadrul instituțiilor legitime ale statului, nu în stradă” (Iosif Matula)

 

www. aradon.ro