PPE DE Partidul Democrat Liberal Arad

Proiect pentru promovarea unei strategii europene în domeniul tehnologiilor de transport

4 iunie 2013

Comisia pentru dezvoltare regională a Parlamentului European a adoptat Proiectul de aviz referitor la promovarea unei strategii europene în domeniul tehnologiilor de transport pentru mobilitatea sustenabilă a Europei în viitor. Documentul a fost adoptat cu 41 de voturi pentru și o abținere.
Proiectul de aviz propune un sistem european de transport durabil și competitiv, care să continue să îmbunătățească mobilitatea și să susțină creșterea economică și ocuparea forței de muncă.
În calitate de raportor din partea Grupului Partidului Popular European (PPE), Iosif Matula a gestionat, pe parcursul a două luni analiza raportului, a celor 30 de amendamente depuse de colegii europarlamentari și a stabilit poziția Grupului PPE.
Iosif Matula a propus elaborarea de către autoritățile locale și regionale a unor strategii în materie de cercetare și inovare bazate pe specializarea inteligentă, în vederea creșterii gradului de absorbție a fondurilor structurale.
Europarlamentarul a subliniat că, în prezent, există diferențe considerabile în materie de rețele de transport între regiuni. "Am atras atenția asupra necesității investițiilor în tehnologii sustenabile de transport  în regiunile  slab dezvoltate, precum  și în  cele izolate, astfel încât să existe o dezvoltare echilibrată în conformitate cu obiectivul coeziunii", a afirmat Iosif Matula.
Acesta a mai solicitat elaborarea unor planuri de mobilitate urbană durabilă care să includă dezvoltarea zonelor pietonale și a pistelor pentru biciclete, precum și amenajarea unor puncte de încărcare pentru mașinile electrice.
 
***
Avizul referitor la promovarea unei strategii europene în domeniul tehnologiilor de transport pentru mobilitatea sustenabilă a Europei în viitor va fi înaintat Comisiei pentru transport și turism, urmând să fie votat în sesiunea plenară de la Strasbourg din luna septembrie a acestui an.
 
Cabinet europarlamentar Iosif Matula