PPE DE Partidul Democrat Liberal Arad

România, locul 3 în lume la viteza de conectare la Internet

20 februarie 2014

Comisia pentru Cultură și Educație din Parlamentul European, responsabilă pentru domeniul mass-media, a organizat o dezbatere cu participarea vicepreședintelui Comisiei Europene, luxemburgheza Viviane Reding. Tema centrală a reprezentat-o politica de comunicare publică a instituțiilor europene, în actualul mandat. Comisarul european pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie, Viviane Reding, a  făcut și un bilanț al mandatului său, evidențiind succesele înregistrate în planul asumării cetățeniei europene de către locuitorii Uniunii și informării acestora cu privire la activitatea UE.

Prezent la dezbatere, europarlamentarul Iosif Matula a adus în discuție subiectul Internetului, ca mijloc de informare, dar și instrument pentru promovarea cetățeniei europene. În intervenția sa, acesta a făcut referire la faptul că mai multe orașe din România se află pe primele locuri în lume la viteza de conectare la Internet.

”Timișoara a fost declarată în 2013 orașul cu cea mai mare viteză la Internet din lume. Acest lucru facilitează rolul de informare și comunicare, dar ne determină să analizăm și pericolele care decurg din statutul respectiv, mai ales în ceea ce privește protecția minorilor și a datelor personale” a susținut  europarlamentarul arădean. Acesta a interpelat-o pe Viviane Reding cu privire la evoluția pe termen mediu și lung a Internetului, inclusiv din punct de vedere cultural și educațional, ținând cont de salturile tehnologice impresionante din ultimii ani.

În răspunsul său, Comisarul european și-a exprimat încrederea în reforma politicii de protecția datelor personale la nivelul UE, dar și speranța că piața unică în domeniul serviciilor va duce la elaborarea unor programe care să protejeze mai eficient integritatea minorilor și drepturile cetățenești.  

---------------------------------------- // ---------------------------------------------

Conform raportului Net Index, realizat în anul 2013, cinci orașe din România se clasează în primele zece locuri la nivel mondial, în ceea ce privește viteza Internetului: Timișoara, București, Brașov, Iași și Cluj-Napoca. Țara noastră ocupă locul 3 mondial, după Hong Kong și Singapore.

 

Cabinet europarlamentar Iosif Matula,