PPE DE Partidul Democrat Liberal Arad

Uniunea Europeană confirmă că ne-am făcut „temele” la „lecția” Schengen

5 decembrie2013

Începând cu 1 decembrie 2013 a intrat în vigoare EUROSUR - noul sistem european de supraveghere a frontierelor externe ale Uniunii Europene. Cu acest prilej, comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom, a declarat prin purtătorul său de cuvânt că România este, din punct de vedere juridic, în Schengen.

 

Europarlamentarul român Iosif Matula a detaliat această declarație precizând: „Afirmația că «România este, din punct de vedere juridic, în Schengen» a trecut aproape neobservată în spațiul public. În contextul securizării frontierelor, declarația  denotă că România și-a «făcut temele» și nu de acum, din acest moment, ci de doi ani! Altele sunt motivele pentru care nu suntem efectiv în Schengen”, a declarat europarlamentarul Iosif Matula.

 

De asemenea, Iosif Matula a afirmat: „S-au văzut manifestări rezervate ale unor reprezentanți ai statelor membre. Posibil că aceștia au avut scopuri electorale în propriile lor țări, dar tot atât de adevărat este că și România, prin instabilitatea politică din 2012, le-a facilitat această poziție”, a completat europarlamentarul democrat-liberal.

 

În final, acesta a salutat această recunoaștere oficială a faptului că România și-a îndeplinit toate obligațiile nu doar din punct de vedere tehnic, ci și juridic.

 

***

„Din punct de vedere juridic, România și Bulgaria fac parte din Schengen. Printre prevederile Acordului Schengen se află și cele referitoare la eliminarea controalelor la granițele interne, ceea ce nu se aplică în cazul celor două țări. Dar, teoretic și juridic vorbind, România și Bulgaria fac parte din spațiul Schengen”, a declarat purtătorul de cuvânt, Michele Cercone. Cu alte cuvinte, România și Bulgaria asigură securitatea granițelor terestre și maritime externe ale Uniunii cot la cot cu celelalte state membre.

 

Declarația a fost făcută în 1 decembrie 2013, ziua în care a intrat în vigoare EUROSUR - noul sistem european de supraveghere a frontierelor externe ale Uniunii Europene.

 

 

Cabinet europarlamentar Iosif Matula